Ce este Compassionate Inquiry®?

Compassionate Inquiry® este o abordarea psihoterapeutica, care scoate la iveală ce stă ascuns sub imaginea pe care o prezentăm lumii.

Folosind Compassionate Inquiry, atât clientul cât și terapeutul descoperă nivelul de conștiință, climatul mental, presupunerile ascunse, memoriile implicite și stările corporale care formează mesajele reale din spatele cuvintelor.

Prin Compassionate Inquiry, clientul poate recunoaște dinamicile inconștiente care îi conduc viața și cum să se elibereze de ele.



Cum au luat naștere programele Compassionate Inquiry?

Sat Dharam Kaur a început să colaboreze cu Gabor în 2012, când l-a invitat să predea împreună un program de recuperare din adicții bazat pe yoga, în Vancouver. Gabor a participat pentru a împărtăși materiale didactice și pentru a coordona procesele terapeutice cu participanții.

Sat Dharam a fost fascinată de abilitatea lui Gabor de a descoperi cu precizie problema centrală, emoțiile și convingerile false care mascau conexiunea persoanei cu sinele său autentic. După ce i-a urmărit munca în repetate rânduri, a devenit convinsă că abordarea lui Gabor poate fi structurată, predată și practicată și de către alții.

Sat Dharam a început să noteze „pașii”, i-a articulat în fața lui Gabor și i-a modelat până când acesta a fost mulțumit că aceștia reflectă fidel abordarea sa reală. El a acceptat, inițial cu reticență, să susțină un atelier pentru profesioniști din domeniul sănătății și terapeuți, folosind metoda Compassionate Inquiry.

Primul atelier Compassionate Inquiry a avut loc la Toronto în noiembrie 2016, fiind urmat de alte ateliere în Edmonton, Vancouver, Victoria și Winnipeg. Toate acestea au fost aproape sold-out, cu sute de participanți și recenzii extrem de pozitive.

Ulterior, Sat Dharam a integrat materialul într-un tot coerent și structurat, păstrând cuvintele și intenția lui Gabor cât mai fidel posibil. Din acest material, Sat Dharam a dezvoltat Programul de formare profesională Compassionate Inquiry, Cursul Scurt și Cercurile Compassionate Inquiry. Ea continuă să editeze, să organizeze și să adauge conținut nou în fiecare dintre aceste programe.

Programele CI sunt concepute în principal pentru profesioniștii din domeniul sănătății, dar și pentru cei care au un interes sincer în vindecarea personală și colectivă. Abordarea își propune să ajute oamenii să se conecteze cu propriul adevăr, să depășească suferința auto-generată și să dobândească introspecție și claritate asupra propriului comportament. Aceasta urmărește să promoveze la nivel global o societate mai empatică, care recunoaște interdependența tuturor ființelor și onorează darurile pe care fiecare om le aduce întregului colectiv.

Intenția noastră

A transmite mai departe abordarea Compassionate Inquiry dezvoltată de Dr. Gabor Mate, pentru ca oamenii să se conecteze la adevărul din ei înșiși în momentul prezent, să se elibereze de suferințele autogenerate și să obțină înțelegere, claritate și posibilitate de alegere cu privire la modul în care se comportă.

Viziunea noastră

A aduce compasiune, respect, acceptare, înțelegere, vindecare, libertate și conexiune umanității printr-o comunitate internațională de practicanți Compassionate inquiry.

Cine poate beneficia de Compassionate Inquiry®?

Formarea și abordarea Compassionate Inquiry vor fi benefice pentru psihoterapeuți, profesioniști în sănătate mintală, profesioniști din domeniul sănătății și conexe, medici, medici naturiști, antrenori de fitness, consilieri de dependență, educatori, consilieri și bătrâni ai Primelor Națiuni, vindecători tradiționali, terapeuți psihedelici, șamani, comunități și instituții terapeutice, profesori de yoga, profesori de meditație, profesori spirituali, comunități de recuperare, persoane interesate de dezvoltarea personală, grupuri marginalizate, grupuri diverse (în demografie, economie, sex, stil de viață) și grupuri multiculturale (variații etnice).


Despre Dr. Gabor Maté

Dr. Gabor Maté este un medic pensionat care, după 20 de ani de practică de familie și experiență în îngrijiri paliative, a lucrat timp de peste un deceniu în Downtown East Side din Vancouver cu pacienți provocați de dependența de droguri și boli mintale. Autorul de bestseller-uri a patru cărți publicate în douăzeci și cinci de limbi, Gabor este un vorbitor de renume internațional foarte căutat pentru experiența sa în dependență, traumă, dezvoltarea copilăriei și relația dintre stres și boală. Cartea sa despre dependență a primit premiul Hubert Evans pentru non-ficțiune literară.

Pentru munca sa medicală inovatoare și pentru scrierile sale, a primit Ordinul Canadei, cea mai înaltă distincție civilă a țării sale, și Premiul pentru merit civic din orașul său natal, Vancouver. Cărțile sale includ Pe tarâmul fantomelor înfometate; Când corpul spune nu; Minți împrăștiate: Originile și vindecarea tulburării de deficit de atentie – ADD – ADHD; și (cu Gordon Neufeld) Cum să ne păstrăm copiii aproape: De ce părinții trebuie să fie mai importanți decât prietenii.

Cea mai recentă carte a sa, publicată împreună cu fiul său, Daniel Mate, este Mitul normalității: Trauma, boala și vindecarea într-o cultură toxică.

Pentru a afla mai multe, abonați-vă la newsletter la www.drgabormate.com.

Despre Sat Dharam Kaur N.D.

CI day1

Sat Dharam este medic naturist, trainer principal de Kundalini Yoga și autor, care practică în Owen Sound, Ontario.

Ea facilitează programe de formare în Kundalini Yoga în Toronto și la nivel internațional. A dezvoltat programul Beyond Addiction: Calea yoghină spre recuperare și a lucrat îndeaproape cu Dr. Gabor Maté pentru a livra acest program precum și formarea Compassionate Inquiry.

Ea a dezvoltat, de asemenea, Programul Healthy Breast, conceput pentru a ajuta la educarea femeilor la nivel global în reducerea riscului de cancer de sân, și a co-fondat Fundația MammAlive. Sat Dharam a fost distinsă cu premiul Doctorul naturist al Anului în Ontario în 2000. Ea a scris trei cărți: A Call to Women: The Healthy Breast Program and Workbook, The Complete Natural Medicine Guide to Breast Cancer și The Complete Natural Medicine Guide to Women’s Health.


Despre Cristina Bâra

Cristina Bâra este ambasadorul Compassionate Inquiry în România. A tradus munca lui Gabor, cu scopul de a face disponibile programele Compassionate Inquiry în România.

A făcut parte din prima cohortă internațională Compassionate Inquiry, în ianuarie 2019, și facilitează programul lung de formare profesională precum și Cercuri CI.
Cristina locuiește în București, România, dar își desfășoară activitatea în mare parte online, în engleză și română.

Cristina a absolvit Facultatea de psihologie, este formată și în Modelul Neuro-Afectiv Relațional (NARM), un model de lucru cu trauma de dezvoltare, precum și în oferirea de intervenții Safe and Sound protocol.

Width

Despre Program

Programul online a fost dezvoltat de Sat Dharam Kaur N.D. și conține înregistrări video și audio și transcrieri de la 5 ateliere în Compassionate Inquiry, susținute de Dr. Maté. Primul training a fost oferit în ianuarie 2019.

Accesați acest link pentru a afla mai multe despre programul online.

In programul Compassionate Inquiry® vei învăța:

  • cum să cultivi prezența, fiind cu ceea ce este
  • să-ți aduci atenția asupra semnalelor corporale la clienți și la tine
  • să-ți crești nivelul de percepție asupra a ceea ce nu este dezvăluit în mod deschis
  • să le permiți clienților să acceseze stările emoționale prin conștientizarea corpului
  • să creezi și să menții un spațiu sacru sigur între client și terapeut
  • să facilitezi exprimarea a ceea ce nu a fost exprimat
  • să ții un client implicat în experiența momentului prezent
  • importanța răbdării, a respectului și a alegerii în procesul terapeutic
  • cum să descoperi evenimentele traumatice timpurii din copilărie și sentimentale inconștiente prin Compassionate Inquiry

Scroll to Top