Îmi observ cel mai clar nerăbdarea în situații obișnuite, de zi cu zi.  O coadă care înaintează greu. O programare care întârzie. Cineva care merge în fața mea într-un ritm care nu se potrivește cu al meu. Nu se întâmplă nimic dramatic. Nimeni nu pățește nimic. Și totuși, simt cum […]

Obișnuiam să spun „da” înainte să fi apucat măcar să aud întrebarea până la capăt. Nu fiindcă răspunsul nu conta. La un moment dat, am învățat că „da” era mai sigur decât „nu”.  Că „da” îi ținea pe oameni aproape, iar „nu” crea distanță. Că îmi măsuram valoarea prin cât

Îmi spun că ar trebui să ajung la sală de cel puțin trei sau patru ori pe săptămână. Când reușesc, mă simt mai aproape de mine: mai clar, mai stabil, mai capabil să întâmpin ziua. Așa că, atunci când sar peste o sesiune, sau peste mai multe, mă simt dezamăgit.

Tiparele pe care le observăm nu sunt, de obicei, întâmplătoare. În abordarea Compassionate Inquiry®, ele sunt înțelese ca adaptări: moduri de a relaționa, de a te proteja și de a căuta alinare, care au avut sens în contextul în care ai trăit atunci. Tiparele de atașament, strategiile de adaptare și

Reflecții dintr-o sesiune despre dependența de pornografie, de Charon Normand-Widmer Nu a spus-o imediat. De fapt, au trecut mai multe sesiuni până când subiectul a apărut. Iar când a făcut-o, a venit aproape în treacăt, ca și cum ar fi sperat că acele cuvinte vor trece neobservate. „S-ar putea să

Atașament Când vorbim despre atașament, e important să luăm în calcul și perspectiva biologică. Dincolo de credințele noastre, atașamentul este o nevoie fundamentală pentru supraviețuire, susținută de numeroase cercetări din neurobiologie și psihologia dezvoltării. Atașamentul pe care îl primim în copilărie ne ajută să ne reglăm atunci când trecem prin

Sunt în ședința de mentorat cu una dintre colegele mele, practician Compassionate Inquiry®. Îmi trimisese înregistrarea sesiunii ei cu câteva zile înainte, iar eu aveam câteva observații notate pe care voiam să le explorăm împreună. „Ce s-a întâmplat cu tine aici?”, o întreb după ce vizionăm câteva minute din sesiune.

Stă în fața mea, cu maxilarul încordat și ochii aprinși de frustrare. „Nu înțeleg”, spune. „Sexul era incredibil. Nu mai simțisem niciodată genul acesta de atracție. Dar era haos. Acum sunt cu cineva stabil, bun, constant… și nu simt nimic. Ce e în neregulă cu mine?”  Lesia Sementsova Îmi dau

Inteligența artificială (IA) devine o prezență din ce în ce mai vizibilă în lumea sănătății mintale. De la instrumente de programare și note automatizate, până la chatbot-uri și software de analiză a emoțiilor, IA este adesea prezentată ca o modalitate de a îmbunătăți eficiența, accesibilitatea sau capacitatea de înțelegere. Totuși,

Sophia stătea vizavi de mine, cu mâinile agitate în poală. „Nu pot să cred că șeful meu a țipat la mine pentru că nu am respectat un termen limită”, a spus ea, cu vocea stinsă de iritare. „Nu e vina mea că nu-mi dau niciodată suficient timp. Și oricum, cui