De Rosemary Davies-Janes
Joakim este un terapeut traumatologic și un practicant Compassionate Inquiry® care crede că „Trauma creată într-o relație poate fi vindecată într-un alt spațiu relațional atunci când siguranța, curiozitatea și compasiunea sunt prezente.” Lucrează în domeniul dependenței de substanțe și comportamente împreună cu partenera sa, Georgina, are un cabinet privat în Stockholm și lucrează alături de clienți în suedeză, engleză, spaniolă, braziliană și portugheză.
Această postare face referire la un scurt fragment din povestea lui Joakim despre transformare și vindecare prin Compassionate Inquiry.® Ascultați interviul complet pe Podcastul The Gifts of Trauma.
Credit foto: Stockcake
Pentru copiii aflați în medii religioase extrem de controlate, traumele religioase pot crea depresie, durere, anxietate, gândire critică subdezvoltată, dificultăți de luare a deciziilor, abilități sociale subdezvoltate, gândire alb-negru, abuz de substanțe, dificultăți sexuale, sentimente de neapartenență, dificultăți de relaționare cu oamenii, lipsă de cunoștințe despre problemele sociale actuale, pierderea identității, simțul stimei de sine sau pierderea stimei de sine.
– – –
Creșterea în comunitatea Martorilor lui Iehova (M.I.), crezând că toți, cu excepția membrilor M.I., vor muri când va veni Armaghedonul, a generat o mare teamă și groază în tânărul Joakim. Își amintește că a stat în sala Regatului, la vârsta de 5 ani, crezând că Dumnezeu îi poate citi gândurile. Dacă ar crede ceva obraznic, Dumnezeu ar ști. A contempla furtul unui baton de bomboane a fost un păcat.
Temându-se atât de Dumnezeu, cât și de Cuvântul Său, crezând că fiecare emoție pe care a experimentat-o l-ar putea duce la osânda veșnică, Joakim a început să-și reprime emoțiile și să răspundă cu mintea. Deoarece nu putea controla ceea ce a văzut Dumnezeu, el a controlat ceea ce a spus și a făcut. Așa că, când cineva îi spunea ceva de genul „câinele meu a murit”, trebuia să se gândească „în această situație, care este răspunsul normal?” Știa că sunt supărați, dar nu le mai putea simți sentimentele.
În liceu, Joakim a cunoscut și a sărutat o fată. Orice contact sexual înainte de căsătorie este interzis în comunitatea M.I. . Se temea că păcatul său este atât de grav, încât ar putea pieri în Armaghedon. Așa că s-a dus la bătrâni și s-a spovedit. Fără compasiune, l-au supus unor restricții, inclusiv să nu i se permită să vorbească în adunări sau să meargă la ușile oamenilor în serviciu.
Stresul acțiunii sale i-a provocat lui Joakim o astfel de anxietate, care a părăsit liceul și s-a dus în pat. Își petrecea zilele pocăindu-se, plângând, rugându-se și așteptând să se întâmple ceva; căutând un sentiment de iertare, un sentiment că se pocăise sau regretase suficient. Dar nu a venit niciodată. Pe măsură ce trecea timpul, se simțea din ce în ce mai rău. După 6 luni, și-a dat seama că abordarea lui nu funcționează și s-a întrebat: „Cât timp ar trebui să fiu în această stare?”
Și-a spus că a făcut doar ceea ce orice băiat de 15 ani își dorește să facă. Întâlnise o fată care îi plăcea și o sărutase. „Nu este nefiresc.” îşi spuse. „Este normal.” Și când și-a dat seama că ceea ce făcuse nu era atât de rău, punctul de vedere a început instantaneu să se schimbe.
Joakim a stabilit o întâlnire cu bătrânii din comunitatea M.I. și trei luni mai târziu, a părăsit această comunitate. Și-a lăsat, de asemenea, toți prietenii, simțurile scopului și apartenență. În afară de mama lui, era singur. Și în acea mișcare de depărtare de comunitatea M.I., a încercat pentru prima dată medicamente de clasa A*.
Joakim reflectă mai târziu. “Tatăl meu a fost un consumator de droguri intravenoase până când a făcut o supradoză. Tatăl meu vitreg era alcoolic, iar mama era într-o sectă, așa că nu existau multe modele adulți care să mă ajute să îmi dau seama ce trebuia să fac.”
Într-o zi, la biroul de servicii sociale, l-au întrebat: „De ce te droghezi?” Le-a spus despre părăsirea comunității M.I. și i-a întrebat: „Mă puteți ajuta cu asta? Pot avea un psiholog sau un fel de ajutor pentru asta?” Răspunsul lor a fost: „Nu, noi nu oferim asta”.
El a văzut opțiunile pe care le avea la 16 ani ca fie să-și găsească un loc de muncă și să economisească pentru terapie, fie să se distreze. Joakim încă mai credea că lumea s-ar putea sfârși în orice moment, așa că atunci când s-a întrebat. „Vrei să bei un whisky la 9 dimineața, luni dimineața?” A fost ușor să își răspundă: „Da, de ce nu?”
În noiembrie 2019, după ce a consumat droguri și alcool, aproape fără oprire, timp de 24 de ani, Joakim a intrat într-o unitate de terapie/rehabilitare în 12 pași. Era un „consumator de petreceri” puternic, iar petrecerea era întotdeauna 7 zile pe săptămână.
„Primele treizeci de zile au fost foarte grele, ca o detoxifiere”, își amintește Joakim. “În primele 2 săptămâni, nu am făcut mare lucru. Dar apoi a trebuit să începem să enumeram toate lucrurile rele, toate consecințele negative… Câți bani am cheltuit. Pe cine am rănit. Liste de lucruri urâte. Și apoi l-au adus pe Dumnezeu în discuție, ceea ce m-a speriat.”
De fiecare dată când l-au menționat pe Dumnezeu, Joakim a experimentat o rezistență internă violentă care l-a făcut să-și dorească să părăsească dezintoxicarea. Dar apoi, cineva i-a dat cartea lui Gabor Mate, „Pe tărâmul fantomelor înfometate. Prizonieri în lumea dependenței”, și a decis să rămână acolo. După ce a deschis cartea, nu s-a putut opri din citit, digerând toate cele 536 de pagini în două zile. El a luat în considerare întrebările pe care le pune: “Ce obțineți din dependența dvs.? Ce este bun la asta? Care este rostul? De ce o faceți? Ce s-a întâmplat de fapt? Cum ați ajuns aici? Cum vă servește? Ce vă fac drogurile?” Nu a durat mult până să apară răspunsurile lui.
“Drogurile îmi dau vitalitate, un sentiment de a fi viu și mai prezent. Îmi dau și posibilitatea, capacitatea de a vedea că pot face tot ce vreau. Pot studia. Pot călători. Orice!”
În timp ce stătea într-un centru de dezintoxicare și își privea înapoi viața, Joakim a văzut de ce avea nevoie să se ierte și cum să se trateze cu compasiune. Acesta a fost cel mai incredibil aspect al citirii acelei cărți. După ce a fost adâncit în rușine și vinovăție, pur și simplu și-a pus întrebările lui Gabor: „Ce obțin din asta? Ce face pentru mine?” și-a dat seama că și-a petrecut întreaga viață urmărind acea libertate, acea vitalitate, acea posibilitate. Și a văzut că nu era nimic în neregulă cu asta. Vinovația lui a schimbat vitezele și a înțeles că poate trăi altfel.
Joakim s-a trezit în Ajunul Crăciunului, 2019, și înainte să deschidă ochii, și-a simțit lacrimile curgând. El și-a dat brusc seama că în ziua în care a fost expulzat din comunitatea din care făcea parte, ziua în care a fost oficial că nu mai face parte din comunitatea Martorilor lui Iehova (la cererea sa) era tot 24 decembrie, în 1996. Toată durerea de la pierderea prietenilor a venit și a adus cu ea claritate și pace. A alergat, a alergat și a alergat. Dar nu mai avea nevoie să fugă.
*Notă: drogurile de clasa A includ cocaina, amfetamina, heroina, metamfetamina, ecstasy, MDMA, LSD, psilocibina, ketamina… totul, cu excepția canabisului.
– – –
The Gifts of Trauma este un podcast săptămânal care prezintă povești personale despre traume, vindecare, transformare și darurile dezvăluite pe drumul către autenticitate. Ascultați interviul și, dacă vă place, vă rugăm să vă abonați și să distribuiți.
