De Luke Sniewski
În urmă cu doi ani, am prezentat un discurs despre convingerile fundamentale la prima conferință Compassionate Inquiry®, Confluence, din Vancouver, Canada. Am împărtășit informații privind strategiile de lucru cu convingerile fundamentale, în special în contextul CI. Când am fost rugat să vorbesc din nou anul acesta pe aceeași temă, am ezitat inițial. Revederea prezentării mele anterioare a readus în discuție temerile legate de inadecvare și îndoială de sine și a devenit clar că convingerea mea principală de a nu fi suficient de bună ieșea la suprafață. În mod ironic, tocmai această convingere m-a împins spre o reflecție și un studiu mai profunde. Dacă aș fi repetat pur și simplu aceleași informații, nu aș fi fost în măsură să îmi extind înțelegerea convingerilor fundamentale sau să îi sprijin pe alții să le aprofundeze pe ale lor.
Trecând dincolo de strategii și de aplicarea lor practică în lucrul cu convingerile fundamentale, am petrecut mult timp reflectând la modul de aprofundare a acestui subiect, explorând nu doar modul în care navigăm printre ele, ci și motivul profund din spatele existenței lor. Speranța mea este că rumegările mentale și perspectivele noi care au rezultat vă vor ajuta să înțelegeți și să apreciați mai bine ce sunt cu adevărat convingerile fundamentale.
Originea convingerilor fundamentale: Dincolo de gânduri
În copilărie, atunci când cei din mediul nostru reacționează la explorările noastre curioase ale lumii cu teamă, furie sau comportament de control, ne adaptăm adesea prin reprimarea experiențelor noastre interne pentru a obține acceptarea celor care ne îngrijesc. Experiențele repetate de aceeași natură condiționează un răspuns implicit pentru toate interacțiunile viitoare; un răspuns care ne prioritizează siguranța și acceptarea, din păcate adesea în detrimentul exprimării noastre autentice.
Aceste răspunsuri se transformă în comportamente adaptative care ne influențează personalitatea, pun bazele alegerilor noastre privind stilul de viață și, în cele din urmă, ne modelează viziunea asupra lumii. Cu timpul, ele se solidifică în ceea ce am putea eticheta drept „convingeri fundamentale”. Cu toate acestea, este esențial să ne amintim natura inocentă și inconștientă a originilor lor; în esență, ele s-au dezvoltat pentru a ne ajuta să supraviețuim.
Adoptăm aceste strategii de coping pentru a ne menține atașamentele timpurii, care au fost esențiale pentru supraviețuire. Înțelepciunea corpului nostru știe acest lucru, astfel încât orice amenințare la adresa atașamentului în primii ani de viață declanșează răspunsuri simpatice, dorsal-vagale în sistemul nostru nervos. Declanșatoarele apar atunci când atașamentul și, prin urmare, supraviețuirea, sunt în pericol. Originile comportamentelor care ne modelează convingerile fundamentale provin astfel din corp, nu din minte.
Credințe fundamentale: Poveștile pe care ni le spunem singuri
Abia atunci când mintea începe să reflecteze, povestea unei convingeri fundamentale începe să fie spusă. Până atunci, o convingere de bază poate trece neobservată. De obicei, acest proces de explorare este inițiat doar atunci când percepem că ceva în viață nu funcționează. Aceste comportamente condiționate care au menținut cândva atașamentul se dezvăluie apoi în experiența noastră de adult ca modalități învechite de a naviga prin lume.
Acest lucru înseamnă, de asemenea, că unii oameni nu pot identifica niciodată o credință de bază, pur și simplu pentru că nu doresc sau nu au nevoie să o facă. Comportamentele lor condiționate privind apartenența – dintr-un motiv sau altul – funcționează pentru ei. Iar acest lucru este în regulă. Cu toate acestea, este important ca terapeuții să recunoască semnificația acestei realități. În caz contrar, ei pot emite judecăți sau forța o agendă atunci când un client pur și simplu nu este capabil sau pregătit să articuleze convingerea pe care terapeutul o poate vedea.
Numai atunci când sau dacă o persoană începe să își pună întrebarea crucială „de ce” se comportă așa cum o face și începe să reflecteze asupra vieții sale, acele comportamente de protecție adânc înrădăcinate sunt puse sub microscopul analitic al minții. Dintr-o dată, aceste comportamente capătă un caracter narativ, dezvăluind o explicație pentru motivul pentru care se comportă așa cum o fac. „Trebuie să cred că nu sunt suficient de bun dacă acesta este modul în care mă comport cu lumea”. Explorarea experiențelor noastre de viață oferă apoi dovezi pentru ceea ce am putea numi o „convingere de bază”.
O altă caracteristică a convingerilor fundamentale este că acestea se prezintă adesea într-un limbaj negativ. Atunci când percepem un lucru ca fiind în afara controlului nostru sau considerăm că ne inhibă autonomia sau agenția, îl etichetăm în mod natural ca fiind rău sau greșit. Acest proces de etichetare ne ajută să dăm un sens disconfortului și frustrării pe care le simțim. De exemplu, luați în considerare faptul că o persoană care se luptă cu dependența nu își etichetează de obicei comportamentul drept dependență până când nu se mai percepe pe sine ca având control asupra acestuia. Nimic nu este mai inconfortabil pentru mintea egoului decât percepția propriei sale neputințe. Această conștientizare declanșează formarea unei convingeri fundamentale formulate negativ, cum ar fi „sunt slab”, „nu sunt suficient de bun” sau „nu sunt bun de iubit”.
Aceste înțelegeri sunt vitale deoarece ajută la explicarea motivului pentru care gândirea pozitivă este adesea ineficientă în schimbarea convingerilor fundamentale. Convingerile fundamentale nu sunt înrădăcinate în simple gânduri; ele își au originea în comportamente de protecție care urmăresc să evite durerea și potențiala condamnare mortală a izolării. Această schimbare de înțelegere contribuie, de asemenea, la procesul de vindecare prin ieșirea din minte și întoarcerea în corp, unde se află de fapt ceea ce mintea etichetează drept „convingeri fundamentale”.
Prin urmare, pentru a lucra eficient cu convingerile fundamentale, trebuie să ne aventurăm înapoi în corp, unde convingerile sunt încorporate. De aici putem învăța să apreciem funcția pe care au îndeplinit-o și să le păstrăm cu compasiune. Numai atunci putem dezvolta noi convingeri, care se vor forma în același mod în care s-au format cele anterioare; prin repetarea consecventă a alegerilor comportamentale.
Natura dublă a convingerilor fundamentale: Dăunătoare și folositoare
La un moment dat, convingerile de bază pot fi atât distructive, cât și extrem de utile. Totul depinde de perspectiva pe care mintea alege să o adopte în acel moment. Această alegere este importantă deoarece cunoaștem modurile contrastante în care fiziologia noastră răspunde fie la autocompătimire, fie la autocritică. Atunci când ne percepem ca fiind scăpați de sub control sau incapabili să ne atingem intențiile, adesea judecăm aspru aceste comportamente adaptative. Le considerăm forțe limitative, fiziologia noastră simte povara și invariabil ne perpetuăm suferința.
Cu toate acestea, aceleași convingeri fundamentale au contribuit adesea la punctele noastre forte, la abilitățile și la realizările noastre. În afară de faptul că sunt necesare pentru supraviețuire, multe dintre succesele noastre în viață pot fi atribuite acelorași convingeri pe care le catalogăm în mod obișnuit drept limitative sau autodistructive. De exemplu, câți dintre cei care au performanțe deosebite și care muncesc din greu sunt conduși de convingerea că nu sunt suficient de buni? Aceste convingeri au dus la dezvoltarea rezilienței, a determinării și a altor atribute valoroase, servindu-ne în nenumărate moduri. Acestea sunt aceleași calități pe care ne bazăm atunci când alegem să trecem la comportamente diferite, modelând astfel convingeri de bază diferite.
Conștientizarea este catalizatorul alegerii, iar alegerea este locul de naștere al autenticității. Atunci când ne aprofundăm înțelegerea convingerilor noastre de bază și recunoaștem că avem posibilitatea de a alege povestea pe care dorim să o atașăm experienței noastre, împuternicirea care vine odată cu aceasta conduce la o convingere foarte diferită: Eu sunt.
Transformarea relației noastre cu convingerile fundamentale
Pentru a ne transforma cu adevărat relația cu convingerile de bază, trebuie să le înțelegem originile și funcțiile protectoare. Atunci când o facem, constricția și blocajul pe care le simțim pot fi înlocuite de deschidere și posibilitate. Această transformare nu vine din respingerea sau lupta împotriva convingerilor noastre, ci prin acceptare, compasiune și recunoștință pentru acele comportamente adaptative care ne-au protejat cândva.
Recunoașterea faptului că aceste comportamente erau legate de supraviețuire și apartenență ne permite să ne schimbăm perspectiva de la autojudecare la autocompătimire. Ne-am judeca copilul interior dacă am vedea clar cât de mult a muncit pentru a ne asigura supraviețuirea? Acest lucru schimbă fundamental modul în care ne raportăm la noi înșine atunci când observăm impulsul de a reacționa cu comportamente condiționate, înrădăcinate în protecție și dorința de apartenență. În loc să vedem convingerile fundamentale ca pe niște bariere, le putem onora ca pe niște protectori care au fost – și uneori încă mai sunt. Numai prin această abordare plină de compasiune putem începe să eliberăm constrângerile mentale pe care le-am etichetat drept convingeri fundamentale, lăsând loc pentru creștere, schimbare și noi moduri de a fi.
